Apel către cetățenii din Nordul Global: Trebuie să sprijinim construirea unei noi ordini economice mondiale echitabile!
de Helga Zepp-LaRouche, fondatoare a Schiller Institute
August 2023
Summitul țărilor BRICS, care va avea loc în perioada 22-24 august la Johannesburg, Africa de Sud, în ciuda tuturor încercărilor occidentale de a-l perturba, va demonstra lumii întregi că a apărut o nouă ordine economică mondială, deschizând un nou capitol în istoria omenirii. Națiunile din Sudul Global, care reprezintă deja marea majoritate a populației lumii, își exprimă determinarea efectivă de a pune capăt pentru totdeauna perioadei precedente de aproximativ 600 de ani de colonialism și de a stabili un sistem economic care să încurajeze dezvoltarea suverană și echitabilă a tuturor statelor de pe acest pământ, eliminarea sărăciei și crearea unui nivel de trai decent pentru toți. Noi, cetățenii din Nordul Global, trebuie să felicităm din toată inima această evoluție și să o sprijinim prin cooperare practică!
Este esențială o analiză corectă a modului în care s-a produs această schimbare tectonică a situației strategice. Formarea unui nou model economic nu este rezultatul muncii „trolilor ruși” sau al „agresiunii chinezești”, așa cum ar vrea să ne facă să credem mass-media mainstream. Mai degrabă, este rezultatul unei uriașe erori de calcul strategic din partea unor forțe, în primul rând din SUA și Marea Britanie, care, după dizolvarea Uniunii Sovietice, s-au considerat în mod eronat învingătorii Războiului Rece și au dedus de aici autorizația de a-și impune modelul economic neoliberal într-o lume unipolară și de a aplica diverse metode de „schimbare de regim” tuturor guvernelor care nu doresc să se conformeze acestei „ordini bazate pe reguli ».
Oportunitatea istorică din 1989 de a stabili o ordine de pace pentru secolul XXI care era atunci perfect posibilă, a fost irosită și înlocuită de doctrina Wolfowitz a neoconservatorilor americani și de politicile lui Brzezinski, care au fost concepute pentru a consolida ordinea mondială unipolară dominată de SUA și Marea Britanie, care decreta că nicio națiune sau grup de națiuni nu ar trebui să depășească vreodată Statele Unite din punct de vedere economic, militar sau politic.
Acest presupus „sfârșit al istoriei” pe care-l vedea Fukuyama a implicat dereglementarea completă a piețelor și privatizarea extinsă a segmentelor economiei care fuseseră anterior sub controlul statului. Nu mai rămăseseră prea multe obstacole în calea maximizării profitului într-o economie de cazinou globalizată, ceea ce a dus la o diferență tot mai mare între bogați și săraci și, în cele din urmă, la punctul pe care Lyndon LaRouche l-a prezis în 1971, atunci când președintele Nixon a abrogat ratele de schimb fixe ale sistemului Bretton Woods, și anume criza sistemică a sistemului financiar neoliberal, care s-a manifestat în 2008 și care nu a fost rezolvată de atunci, ci doar amânată prin tipărirea nelimitată de bani de către băncile centrale, așa-numitul « QE”.
Această politică, care a favorizat în esență speculațiile, a dus la o reacție de opoziție complexă. China a fost dispusă să participe la globalizare prin politicile sale de reformă și deschidere, dar în loc să se supună modelului democrației neoliberale occidentale, această civilizație veche de 5.000 de ani s-a întors către propria-i cultură, urmând modelul socialismului cu caracteristici chinezești, și a declanșat astfel un miracol economic fără precedent. Dorința Chinei de a împărtăși experiența acestui model economic de succes cu alte națiuni din Sudul Global, sub forma Inițiativei Drumul Mătăsii, a dus la o renaștere a Mișcării de Nealiniere și la renașterea „spiritului de la Bandung”. Țările din Sudul Global sunt dureros de conștiente de faptul că colonialismul a persistat în forma sa modernă – și anume în condițiile comerciale și de creditare inechitabile ale sistemului financiar liberal – fapt asupra căruia președinții Sukarno și Nehru au avertizat deja la Bandung în urmă cu 68 de ani.
Acest colonialism nu a luat sfârșit după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, așa cum își dorea președintele Roosevelt, ci a fost perpetuat de Churchill și Truman. Dar, mai presus de toate, după 11 septembrie 2001, sub drapelul „războiului împotriva terorismului”, SUA s-au concentrat pe operațiuni militare și de securitate în întreaga lume, pe înființarea a până la 1.000 de baze militare și pe antrenarea de forțe militare pe aproape toate continentele. Au urmat apoi diverse „războaie de intervenție umanitară”, războaiele din Afganistan, Irak, Libia, Siria etc. În mod evident, ideea de dezvoltare economică în aceste țări a ieșit din discuție.
Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că, în aceste circumstanțe, un număr mare de națiuni din Sudul Global aleg să coopereze cu țările BRICS care le oferă o creștere economică reală și un tratament de la egal la egal. Aici și în faptul experienței foarte concrete a comportamentului fostelor puteri coloniale (și al actualei puteri hegemonice) trebuie căutată cauza pentru care națiunile din Sud au refuzat să condamne presupusul „război de agresiune neprovocat” al Rusiei și să ia partea Occidentului „bazat pe reguli ».
Summitul BRICS va face această realiniere istorică în mod atât de dramatic vizibilă în lume, încât chiar și principalele forțe politice și mass-media (care până de curând, cu obișnuita lor aroganță eurocentrică, au perceput în cel mai bun caz țările din Sudul global ca pe niște locuri de vacanță exotice), trebuie să ia act de noua realitate. Dar întrebarea extrem de importantă va fi cum se vor raporta națiunile din Nordul Global la această ordine economică emergentă.
Încercarea de a menține lumea unipolară care a dispărut de mult timp va duce aproape sigur la cel de-al treilea război mondial, de care ne-am apropiat periculos de mult odată cu situația din Ucraina, unde eșecul contraofensivei ucrainene a epuizat dimensiunea convențională a războiului, astfel încât nu mai rămân ca opțiuni decât încheierea războiului prin negocieri diplomatice sau intensificarea lui până la utilizarea armelor nucleare. Ideea că Occidentul trebuie să se „decupleze” de China și de sfera de influență a BRI, sau să se angajeze în „reducerea riscurilor”, pentru a folosi noua formulare ridicolă, ar duce nu numai la autodistrugere economică, ca în cazul Germaniei, dar această noțiune duce și la război. Pentru că divizarea lumii în două blocuri complet separate – un bloc al NATO global, dominat de SUA, care continuă să se agațe de modelul economiei tip cazinou, și un bloc al Sudului Global cu creștere economică rapidă în jurul țărilor BRICS – nu ar rămâne nici ea pașnică.
Există o singură cale sigură de a rezolva numeroasele crize existențiale din întreaga lume: în loc să se opună noului model economic al țărilor BRICS ca unui adversar, națiunile din Nordul Global au interesul să coopereze cu această nouă ordine economică mondială emergentă și să abordeze împreună sarcina colosală a victoriei împotriva sărăciei și subdezvoltării.
În prezent, există puține semne că reprezentanții establishmentului transatlantic ar fi dispuși să recunoască greșelile lor de judecată și greșelile politice din ultimii aproape 35 de ani, cu câteva excepții, cum ar fi fostul președinte francez Sarkozy. Dar cetățenii obișnuiți din Europa și SUA ar trebui să examineze acum foarte urgent axiomele propriei gândiri, întrebându-se dacă nu cumva acestea sunt influențate de un punct de vedere eurocentric și de rasismul latent asociat.
În Faust de Goethe, tânăra Gretchen îl întreabă pe iubitul ei, Faust, ce părere are acesta despre religie. Germanii numesc această întrebare „întrebarea lui Gretchen” și poate însemna întrebarea la care nu vrei să răspunzi, deoarece expune lucrul pe care vrei cel mai mult să îl ascunzi. Întrebarea simplă a lui Gretchen cu privire la relația dintre Nord și Sud este: oare am acceptat cu adevărat ca lucrurile să rămână așa cum sunt pentru totdeauna, ca aproape un miliard de oameni să fie în permanență în pragul foametei, două miliarde să nu aibă apă potabilă, 940 de milioane să nu aibă acces la electricitate, iar marea majoritate a omenirii, din cauza sărăciei, să nu aibă capacitatea de a-și dezvolta potențialul care îi este inerent, oamenii fiind astfel jefuiți de ceea ce este una dintre cele mai prețioase posesiuni ale omului?
Această nouă ordine economică nu trebuie să ne pară necesară numai pentru Africa, Asia și America Latină, ci ar trebui să înțelegem că nici noi nu putem să ne redresăm economiile în declin, decât dacă cooperăm cu acestea. Președintele Xi Jinping a precizat încă de la început că Inițiativa Belt and Road este deschisă cooperării cu orice țară din lume și este aproape sigur că țările BRICS vor răspunde pozitiv la ofertele de cooperare din partea națiunilor occidentale.
Cu toate acestea, acest lucru necesită ca noi, în Occident, să demonstrăm fără echivoc că suntem pregătiți pentru o cooperare onestă. Mai presus de toate, aceasta include renunțarea la conceptul de extindere a NATO într-un NATO global și munca în mod specific la o nouă arhitectură internațională de securitate și dezvoltare care să ia în considerare interesele tuturor națiunilor, inclusiv ale Rusiei, Ucrainei, Chinei și ale tuturor celorlalte state. Am formulat zece principii pe această temă, aspectele pe care o astfel de nouă arhitectură trebuie să le ia în considerare. (https://schillerinstitute.com/de/blog/2022/11/30/ten-principles-for-a-new-international-security-and-development-architecture/)
Întregul nostru viitor, cel al națiunilor din Sudul Global și, nu în ultimul rând, pacea mondială, va depinde de capacitatea noastră de a câștiga suficiente forțe în națiunile europene și în SUA pentru a profita de oportunitatea extraordinară care se prezintă prin posibilitatea de cooperare cu statele BRICS-Plus. În prezent, trăim o schimbare epocală de genul celor care se petrec poate o dată la o mie de ani, iar lucrul extraordinar este că putem cu toții să ajutăm la modelarea acestei noi ere prin contribuția noastră. Putem ajuta să punem capăt etapei rușinoase a colonialismului și să începem un capitol de umanitate în istoria universală.