–– Un al treilea seminar este planificat pentru marți, 22 noiembrie –-
Ora: 9:30 – 12:30 p.m. (EST); 16:30 – 19:30 (ora României)
Unde: Camera Deputaților, Mexico City și pe Zoom (cu traducere simultană în limbile engleză, spaniolă, germană și franceză); și pe schillerinstitute.com.
Înscrieri aici: https://schillerinstitute.nationbuilder.com/conference_20221122
Rezumatul celui de-al doilea seminar internațional cu actuali și foști parlamentari pentru pace
Cel de-al doilea seminar cu actuali și foști parlamentari de pe 27 octombrie, „Pace în lume, opriți pericolul războiului nuclear”,(video aici) reverberează în întreaga lume. Cu 15 participanți, reprezentând opt națiuni, și tradus în engleză, spaniolă, franceză și germană, acesta a fost cu adevărat un eveniment internațional care a transmis un mesaj puternic din partea unei alianțe de patrioți din diferite națiuni, pregătiți să lupte pentru o singură Umanitate.
Transmis dintr-o sală a Camerei Deputaților a Congresului mexican, seminarul a fost găzduit de fondatoarea și președinta Institutului Schiller, Helga Zepp-LaRouche, și de fosta deputată mexicană Maria de los Angeles Huerta și a inclus participanți din SUA, Mexic, Columbia, Guyana, Trinidad și Tobago, Franța, Germania și Italia.
La doar trei săptămâni de la seminarul din 7 octombrie al actualilor și foștilor parlamentari din America Latină și Caraibe, „Opriți războiul înainte să fie prea târziu; eliminați cauzele pericolului de război”, seminarul de astăzi a înregistrat o participare extinsă și o discuție pasionată asupra inițiativelor pentru a implica legiuitorii, organizațiile politice și de pace, alți politicieni, mass-media într-o mobilizare nu doar pentru a preveni războiul nuclear, ci și pentru a cere o nouă arhitectură globală de securitate și dezvoltare care să asigure un viitor pașnic.
După cum a subliniat doamna LaRouche, în spatele impulsului către război se află dezintegrarea sistemului financiar speculativ global. Acest sistem trebuie înlocuit cu un nou sistem monetar și de credit, a spus ea, pentru a „învinge sărăcia pentru toată lumea și pentru a organiza lucrurile astfel încât fiecare țară să-și realizeze potențialul”. S-a stabilit că grupul se va reuni din nou la 22 noiembrie, pentru a discuta și a anunța propunerile specifice asupra cărora s-a convenit.
Pericolul strategic
După o introducere făcută de Dennis Small, Helga Zepp-LaRouche a urat bun venit tuturor legislatorilor și liderilor politici participanți și a subliniat urgența mobilizării populației mondiale împotriva pericolului războiului. Ea a arătat diferența flagrantă între astăzi și mijlocul anilor 1980, atunci când sute de mii de oameni au ieșit în stradă în Europa pentru a protesta împotriva impasului nuclear dintre Rusia și Occident, din cauza desfășurării rachetelor rusești SS20 îndreptate spre Europa și a rachetelor Pershing îndreptate spre Rusia.
Ceea ce este îngrijorător la criza de astăzi, a spus ea, este că marea majoritate a populației nu are nicio idee despre pericolul nuclear. În prezent, Rusia și NATO sunt implicate în exerciții nucleare, „repetiții pentru un război nuclear”, a spus ea, și a subliniat numeroasele provocări venite din partea Occidentului, președintele ucrainean Zelenskyy cerând atacuri nucleare preventive împotriva Rusiei, iar Joe Biden vorbind despre „Armaghedonul” nuclear.
Rusia și-a enunțat în mod clar doctrina nucleară, a spus ea, dar Biden nu a „clarificat” niciodată care este doctrina americană.
Doamna LaRouche a documentat numeroasele exemple de provocări din partea SUA și a NATO, inclusiv recenta scoatere la suprafață a submarinului nuclear american USS West Virginia în Marea Arabiei – o mișcare neobișnuită care, potrivit unui analist rus, ar fi putut indica faptul că SUA ar fi vrut să-și demonstreze capacitatea de a lansa un prim atac împotriva Rusiei. Trebuie să existe o dezbatere publică pe aceste teme, a avertizat doamna LaRouche.
Situația este extrem de îngrijorătoare, a subliniat ea, deoarece este în joc existența omenirii. „Reprezentăm o singură umanitate” și trebuie să acționăm pe această bază. Să cerem o sesiune de urgență la Adunarea Generală a ONU sau la G20, să facem apel la toate organizațiile mondiale!
Este esențial să se ofere alternative, a adăugat ea, arătând propunerea Institutului Schiller de a convoca o conferință pentru a discuta o nouă arhitectură de securitate și dezvoltare care să țină cont de interesele tuturor națiunilor. Mai târziu, în perioada de discuții, doamna LaRouche a abordat problema conceptului de multipolaritate, așa cum a fost propus de generalul Dominique Delawarde, deoarece implică un pericol de confruntare geopolitică.
De asemenea, ea a salutat inițiativa congresmanului american Paul Gosar din Arizona, care i-a invitat pe Vladimir Putin și pe Volodymyr Zelenskyy să se deplaseze în Arizona pentru discuții de pace. A fost o mișcare îndrăzneață și total potrivită.
Nu mai este timp de pierdut, a subliniat doamna LaRouche. Occidentul încearcă să se decupleze de națiunile BRICS, de China și de alte națiuni care nu aderă la sistemul existent. „Avem nevoie de un grup de țări” care să instige la o discuție amplă despre pașii care trebuie luați, a insistat ea, iar actualii și foștii legiuitori și alți lideri politici reuniți la această conferință sunt în măsură să acționeze rapid.
Urgența de a acționa
Prezentarea doamnei LaRouche a pregătit terenul pentru o discuție intensă între participanți despre inițiativele pentru a stopa pericolul războiului nuclear care pot fi lansate imediat. Nu toată lumea a fost de acord cu toate detaliile analizei, dar a existat o claritate absolută cu privire la necesitatea de a acționa.
Acest lucru a fost subliniat de fosta deputată mexicană Maria de los Angeles Huerta, care a precizat că nu mai este acceptabil să fim spectatori și că este necesară o „transformare radicală”. Ea a prezentat mai multe inițiative pentru o „acțiune colectivă globală”, inclusiv o zi mondială de dezbatere și reflecție, pentru a prelua, printre altele, propunerea de pace a președintelui mexican Lopez Obrador, a discuta un model „moral și umanist” și un nou cadru economic; o nouă arhitectură de securitate și dezvoltare, așa cum a propus dna LaRouche, și necesitatea de a crea plan în domeniul comunicării pentru a contracara „narațiunile hegemonice care legitimează puterile globale”. Mai târziu, în cadrul discuției, ea a propus crearea unei rețele globale de ” legiuitori pentru pace”.
Deputata Jennifer Pedraza Sandoval, din partea Partidului Demnității din Columbia, din care face parte și fostul senator Jorge Robledo, și-a exprimat sprijinul pentru propunerea de a crea o rețea globală de legislatori și a anunțat că își adaugă numele la semnatarii declarației care solicită această reuniune, că își va folosi poziția sa în Congres pentru a sprijini acest efort și că își va invita colegii să se alăture.
Deputatul mexican Benjamin Robles și-a adăugat, de asemenea, numele la Declarație și a salutat propunerile înaintate de doamna LaRouche și de doamna Huerta și a propus, de asemenea, crearea unui grup de legislatori de pe toate continentele și cu toate naționalitățile, care să înceapă să dialogheze cu conducătorii tuturor națiunilor pentru a discuta propuneri de pace, dezvoltare, crearea unei noi Organizații a Națiunilor Unite, așa cum a cerut Lopez Obrador, și pentru stabilirea unor noi principii pentru umanitate și a unei noi ordini mondiale, pentru a face față provocărilor viitoare. „Nu putem rata această oportunitate”, a spus el. Există 7,5 miliarde de oameni din 206 națiuni și regiuni care depind de noi. El a subliniat că „problema Ucrainei și alte războaie sunt un corolar necesar al unei crize care dezintegrează finanțele și economia lumii”. El a spus că este mândru să participe la seminar și că ar semna cu plăcere orice declarație pe care acesta o va emite, proclamând la final: „Trăiască pacea și omenirea”.
După cum a subliniat fostul președinte guyanez Donald Ramotar, grupul se reunește în momentul în care lumea se confruntă cu „perspectiva terifiantă” a unui război nuclear, într-o criză care ar putea fi mai gravă decât criza rachetelor din Cuba. Justificarea britanică și americană pentru utilizarea armelor nucleare – că acestea „mențin pacea” – este o nebunie, a spus el. El a subliniat că este urgent ca oamenii să acționeze, să mobilizeze organizațiile de masă și să organizeze demonstrații de masă. Propunerea sa, a spus el, este de a „lucra cu toate forțele democratice”. Presa din Caraibe nu tratează nimic legat de realitate, a subliniat el, așa că acum este momentul pentru un efort comun, să ajungem la organizațiile de masă, la sindicate, la organizațiile pentru pace, în întreaga lume a treia, de asemenea.
Dr. Kirk Meighoo din Trinidad a subliniat, de asemenea, necesitatea unor propuneri concrete. Națiunile Unite nu funcționează, a spus el. Susținând apelul doamnei LaRouche pentru o nouă arhitectură de securitate și dezvoltare, el a propus ca organizații precum BRICS, ASEAN, SCO, CELAC și altele să se reunească pentru a construi o ONU alternativă – o ONU2 – pentru a forma baza unei noi organizații globale care va acționa în interesul tuturor națiunilor. El a subliniat, la fel ca și dl Ramotar, rolul important pe care Caraibele trebuie să îl joace în situația actuală.
O « undă de șoc”
Sergio Tancredi, fost parlamentar din Sicilia, a subliniat că este nevoie de acțiune pentru a evita coșmarul unei confruntări nucleare. A venit timpul să reducem armele la tăcere, a spus el. În orice dialog, trebuie să existe respect nu doar pentru Ucraina și pentru Rusia, dar dacă situația actuală nu este oprită, întreaga comunitate umană se confruntă cu pericolul extincției. Acționați, a spus el, puneți guvernele sub presiune. Apelul pentru pace trebuie să devină o « undă de șoc”, care nu poate fi oprită. Mobilizați cât mai mulți oameni posibil.
Antonio Ingroia de la organizația Italia Populară și Suverană a anunțat că se alătură acestui apel pentru pace, subliniind că națiunile europene trebuie să se implice în acest demers. „Adelante”, a spus el „Mergeți înainte cu curaj”.
Fostul senator columbian Jorge Robledo s-a exprimat astfel: trebuie să se alăture din ce în ce mai multe sectoare pentru cea de-a treia conferință. „Trebuie să creștem și să creștem cu un strigăt puternic”, pentru a cere guvernelor implicate să găsească o cale de ieșire. „Acest lucru este din ce în ce mai urgent”.
Diane Sare, candidată independentă la New York pentru Senat, și fostul senator al statului Virginia, Richard Black, au oferit exemple de oameni care fac „unde de șoc”. Pentru oamenii din alte țări care se uită la SUA și văd doar lucruri teribile, Sare și Black reprezintă vocea bunului-simț, reflectând intențiile fondatoare ale republicii americane.
Videoclipurile senatorului Black, care expun planurile SUA/NATO de a distruge și dezmembra Rusia, folosind războiul din Ucraina ca pretext, și care pun întrebări incomode, precum cea dacă SUA se află în spatele sabotajului Nord Stream 1 și 2, au adunat milioane de vizualizări în multe limbi. În cadrul seminarului, el a lansat întrebarea dacă SUA plănuiesc o „surpriză din octombrie”, o „bombă murdară” sau o altă provocare prin care să dea vina pe Rusia, chiar înainte de alegerile de jumătate de mandat.
Sare a subliniat cât de important este ca acest grup de legiuitori și alți lideri să se reunească hotărâți să acționeze, contrastând acest lucru cu democrații „progresiști” lași, care și-au retras timida lor scrisoare prin care solicitau negocieri de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ea s-a concentrat asupra a ceea ce generalul francez Delawarde a identificat ca fiind o „mică cabală” care determină cu adevărat politica SUA și a Europei, dispusă să provoace dureri enorme populațiilor.
Intervențiile recente ale susținătorilor lui Sare asupra membrilor democrați „progresiști” ai Congresului care susțin războiul din Ucraina au creat valuri mari, a spus ea, la fel ca și panourile sale îndrăznețe din Queens și Brooklyn, care întreabă de ce adversarului său, senatorul Schumer, îi este frică să o dezbată. Poate că „mica cabală” are multă putere, a spus ea, dar există o luptă în SUA, lucru pe care campania ei l-a demonstrat, ceea ce explică fără îndoială eforturile de a o exclude de la dezbaterea candidaților din 30 octombrie.
Au existat mesaje emoționante din partea lui Zivadin Jovanovic, președinte al Serbian Forum for a World of Equals și fost ministru al afacerilor externe (Iugoslavia), și a lui Karl Kroekel, președintele organizației Meșteșugarilor pentru pace din Germania, care organizează protestele împotriva politicilor de austeritate. De asemenea, a luat cuvântul un reprezentant al Forumului pentru Libertate și Democrație din Germania, care a descris protestele în masă în curs, reflectând furia populației față de dezastrul economic creat de sancțiunile impuse Rusiei și de politicile de austeritate. A fost transmis un mesaj din partea a cinci primari francezi care și-au exprimat sprijinul pentru inițiativa de pace prezentată de Consiliul municipal din orașul istoric german Stralsund.
Un al treilea seminar este planificat pentru 22 noiembrie:
Ora: 9:30 – 12:30 p.m. (EST); 16:30 – 19:30 (ora României)
Unde: Camera Deputaților, Mexico City și pe Zoom (cu traducere simultană în limbile engleză, spaniolă, germană și franceză); și pe schillerinstitute.com.
Înscrieri aici: https://schillerinstitute.nationbuilder.com/conference_20221122